Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Constanța (ADI Transport Public Constanța) a fost înființată în noiembrie  2023, ca persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial. Aceasta funcționează în baza dreptului la libera asociere, conform Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare.

Misiune și obiective

ADI Transport Public Constanța are ca scop principal organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea și monitorizarea serviciilor de transport public local în zona de competență a unităților administrativ-teritoriale membre. Printre prioritățile Asociației se numără:

  • Dezvoltarea sustenabilă și eficientă a transportului public local;

  • Coordonarea proiectelor de investiții publice de interes zonal sau regional;

  • Îmbunătățirea mobilității urbane integrate;

  • Reducerea dezechilibrelor economice și sociale din zonă;

  • Aducerea serviciilor de transport public la standarde europene.

Viziune

Prin administrarea unitară a transportului public local, ADI își propune să valorifice resursele locale și să crească atractivitatea transportului public, încurajând renunțarea la utilizarea autoturismelor personale în favoarea unui sistem de transport eficient, accesibil și prietenos cu mediul.

Scroll to Top